Fustă. Roșie.

 



Pentru că......

..... o anumită domnișoară, participând, cu clasa, la Ziua Europei, a tras la sorți o țară al cărui steag includea culoarea roșie. Iar instrucțiunile doamnei învățătoare precizau că fustele ar trebui să fie de culoare neagră sau roșie. Inutil să precizez ce a ales numita domnișoară. Și cum, la momentul respectiv, părea mai ușor să croșetez o fustă roșie decât să găsesc una pe măsură în magazine (sau timp să caut), am decis: alize diva roșu avem, croșete să ne ajungă avem, timp ioc, chef mai mult de o grămadă, inspirație cam lipsă....păi să ne apucăm de treabă, vedem ce o ieși. 




Și a ieșit, până la urmă. După ce am deșirat de vreo 2 ori, dar asta e altă poveste. 




Așadar.......

..... fustă roșie de vară, croșetată manual din bumbac, evazată-n 6 clini, creață pe poale. Exemplarul din fotografie este aproximativ mărimea M, dar poate fi realizată pe orice mărime și culoare, după dorințe. Talia este reglabilă pe elastic. Care în foto e negru, pentru a respecta întocmai instrucțiunile primite, dar nu e musai să fie așa. 

Lungimea esta până sub genunchi pentru o domnișoară înaltă de 1,54 cm (aproximativ). 

Comentarii